Steagul României a fost arborat sâmbătă seara pe grupul statuar Matei Corvin din Piaţa Unirii şi a rămas acolo pe tot parcursul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României. La mijlocul anului 2010, statuia a fost supusă unui proces de restaurare finanţat cu aproape 800.000 de euro de Guvernele României şi Ungariei.
Fiscul vrea să vândă câteva zeci de tone de grâu la un preţ puţin sub cel al pieţei.
Parcarea de 100 de locuri de lângă catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu va dispărea odată cu finalizarea proiectului. Deocamdată, lucrările se opresc însă din lipsa banilor. Catedrala greco-catolică din Piaţa Cipariu se află în construcţie de mai bine de 20 de ani.
REȘIȚA. Sâmbătă, 17 noiembrie a.c., în jurul orei 19, în Piața Traian Vuia, în dreptul stației de autobuz „Universitate“, s-a petrecut un accident de circulație cu urmări grave.
O tânără în vârstă de 23 de ani, din Franţa a căzut într-un canal descoperit, în Piaţa Avram Iancu.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.