ARAD - Comisarii Gărzii Financiare Arad au derulat o acţiune privind identificarea şi sancţionarea faptelor de comerţ ilicite din piaţa Obor –Arad.
ARAD - Sezonul fructelor este în toi astfel că gospodinele arădene au luat cu asalt pieţele din municipiu pentru a găsi cele mai bune produse la cele mai bune preţuri.
ARAD - Jandarmii arădeni au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 31 de amenzi în valoare de 11.220 de lei şi cinci avertismente scrise, iar asta numai în perioada 21-24 mai.
NĂDLAC - Acesta va scurta timpul de călătorie între cele două oraşe, actualul drum fiind cu circa zece kilometri mai lung.
ARAD - În cadrul unor acţiuni organizate pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit cu bunuri alimentare, cu preponderenţă a celor specifice sărbătorilor pascale şi a neregulilor din domeniul sanitar-veterinar, ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude împreună cu medici veterinari au participat la un control efectuat în piaţa Mioriţa şi Piaţa Obor din Arad.
România
Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,5 pe Richter, s-a produs marți seara, la ora 20:21, în județul Buzău, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
România
Două sisteme aeriene fără pilot aflate în derivă în Marea Neagră, în proximitatea perimetrului Neptun Deep, au fost distruse controlat, marți, de scafandrii EOD ai Forțelor Navale Române, a informat Ministerul Apărării Naționale.
Mapamond
Autorităţile marocane au consolidat desfăşurarea forţelor de securitate în zonele din apropierea exclavelor spaniole Ceuta şi Melilla, pentru a intercepta potenţiali migranţi ilegali, pe fondul apelurilor de pe reţelele de socializare de organizare a unei alte pătrunderi masive a migranţilor pe 15 august, după afluxul din 30-31 iulie, când zeci de mii de migranţi au intrat în Ceuta, relatează marţi agenţia EFE.
Mapamond
Grupul de coordonare pentru energie electrică de la nivelul Comisiei Europene a confirmat marți că nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce privește suficiența aprovizionării cu energie electrică, însă se estimează că situația va rămâne tensionată în săptămâna următoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Local
O tânără din Arad a trecut duminică printr-o situație mai puțin obișnuită, după ce pisicul ei a ieșit din casă și a ajuns la o vecină care a refuzat să i-l înapoieze. Au venit polițiștii, a depus plângere, însă Berlioz s-a întors acasă abia după câteva ore, când femeia a decis să-i dea drumul.
1
ARADON Sport local
Un echipaj de la CSŞ Gloria şi un altul de la CS Municipal au fost dublu medaliaţi cu aur.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanța Neagră” sau „Salvarea Neagră”.
1
România
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES.
ARADON Sport local
Arădeanul Filip Magold (Şah Club Vados) a încheiat pe un onorant loc doi.
1