Un nou film românesc de succes internaţional, un lungmetraj semnat de regizorul Radu Gabrea, Mănuşi roşii, va rula în perioada 6-12 mai la Cinema „Florin Piersic”, fiind lansat în cadrul unui spectacol de gală programat pe data de 6 mai, ora 20.00, proiecţie la care va participa regizorul şi o parte din echipa filmului.
Florin Piersic Jr. va juca sâmbătă seara pentru spectatorii Festivalului Internațional de Teatru Nou.
În memoria iubitului actor şi regizor de filme, Sergiu Nicolaescu, cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca invită publicul clujean să revadă câteva din filmele care l-au consacrat.
Angajaţii cinematografului Florin Piersic au intrat de două zile în grevă, solidarizându-se astfel cu cei trei colegi din RADEF Romaniafilm, Maria Bikfalvi (preşedinte Sindicatul Liber Romaniafilm), Constantin Curelea (vicepreşedinte Sindicatul Liber Romaniafilm) şi Marcel Negruti (director economic RADEF Romaniafilm) care se află în cea de a patra zi a grevei foamei.
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Constructorul a început deja asfaltarea drumului Sâmbăteni-Ghioroc, în aceste zile fiind turnat primul strat de bitum.
1
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
1
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.