aradon.ro Web analytics


Parlamentul European a adoptat o rezoluție, susținută de toți europarlamentarii PNL, prin care cere admiterea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului. Documentul ia în seamă consecințele economice ale ținerii celor două țări în afara spațiului de liberă circulație și recomandă Comisiei să analizeze opțiuni privind mecanisme de compensare financiară.
Partidul Național Liberal își menține angajamentul de a sprijini profesorii. Ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, a anunțat că personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii, pe lângă majorările salariale anunțate deja, în urma semnării Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar.
Jalonul 133 aferent cererii de plată cu numărul 2 din PNRR a fost închis de către ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, prin semnarea contractului de finanțare cu Electrocentrale Craiova SA. Investiția depășește 250 milioane euro și presupune realizarea unei noi capacități de producere a energiei electrice și termice din gaze naturale, în cogenerare de înaltă eficiență. Actualele instalații vor fi înlocuite până în 2026 cu noi capacități de producție, ce vor avea o putere instalată de 300 MW.

ARADON Sport local

Calificare în sferturile Cupei României la futsal

ARADON Sport local

Au intrat în zodia jocurilor amicale

Mapamond

Mai mulți avocați au intentat procese pentru anularea alegerilor din Japonia, pe care le consideră neconstituționale
Mai mulți avocați au intentat luni procese la înalte curți din întreaga Japonie, cerând anularea alegerilor de duminică pe motiv de neconstituționalitate, transmite Kyodo.

UT Arad

Barbu, înapoi la Craiova, mai vrea cineva să plece?

România

Relația România-SUA. Sau cum greșelile strategice te costă scump
Antoniu Martin, istoric și analist politic, vorbeşte despre relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii în perioada Războiului Rece. 3

UT Arad

Ce mai are de făcut UTA?
Înfrângerea de la Miercurea-Ciuc a spulberat visurile de mărire.

Mapamond

Zelenski spune că sectorul energetic al Rusiei este o ţintă legitimă pentru atacurile Ucrainei
4

Mapamond

Prezidențiale în Portugalia: Victorie clară a socialistului Antonio José Seguro în fața candidatului de extremă dreapta
1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.