Jalonul 133 aferent cererii de plată cu numărul 2 din PNRR a fost închis de către ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, prin semnarea contractului de finanțare cu Electrocentrale Craiova SA. Investiția depășește 250 milioane euro și presupune realizarea unei noi capacități de producere a energiei electrice și termice din gaze naturale, în cogenerare de înaltă eficiență. Actualele instalații vor fi înlocuite până în 2026 cu noi capacități de producție, ce vor avea o putere instalată de 300 MW.