Potrivit Financial Times, Polonia, Ungaria şi Slovacia, ar putea primi fonduri europene reduse în următorul ciclu de finanțare, zeci de miliarde de euro ar putea fi redirecționați dinspre Europa Centrală și de Est spre vestul continentului, ca urmare a unei schimbări radicale a criteriilor după care sunt acordați banii.
Local
Președinte al Comunității Evreilor din Arad timp de mai bine de două decenii, inginerul Ionel Schlesinger a murit la vârsta de 87 de ani.
ARADON Sport local
Evenimentul organizat de Condor Club Arad va avea loc în weekend, în zona Lipova.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a lansat marți noi critici la adresa liderului social-democrat Sorin Grindeanu, susținând că „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării și al oamenilor cinstiți”.
România
O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
1
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
1
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
2