ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, spune că „există temeri privind transferul democratic de putere în România. Altfel nu-mi explic preocuparea excesivă a PDL pentru deturnarea sensului votului popular”.
ARAD. Vicepreşedintele PNL Arad, Călin Abrudan, consilier local la Ineu, acuză Primăria de deturnare de fonduri. Mai exact, spune Abrudan, deoarece Primăria nu mai are bani ca să plătească ratele la împrumuturile bancare contractate pentru realizarea unor obiective, sunt folosiţi banii primiţi pentru alte destinaţii.
ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, acuză actuala putere că, prin intermediul UNPR, racolează primari de la partidele din USL, prin diverse „artificii administrative”, respectiv prin alocarea de fonduri pentru diverse lucrări. În acest sens, spune Cristina, PNL va cere comisiilor de specialitate ale Parlamentului să înfiinţeze o subcomisie care să monitorizeze exact transferul de bani către comune.
ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, a declarat că în primele şapte luni ale anului 2011, investiţiile străine au fost de 1,1 miliarde de euro, cu 30% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2010 şi cu 58% mai puţin decât în 2009!
ARAD. Tinerii liberali din Comuna Seleuş au îmbinat distracţia cu politica, organizând, în localitatea aparţinătoare, Iermata, alegeri, combinate cu o distracţie în aer liber, la care au participat peste 200 de persoane. Preşedinte al TNL Seleuş a fost aleasă, în unanimitate, Diana Branc.
România
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare.
ARADON Sport local
Elena Tătar și Mara Cercel, campioane naționale la 11, respectiv 12 ani. Ștefania Zarzara, bronz la categoria 13 ani.
ARADON Sport local
ARAD. Au trecut cinci etape din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean şi putem trage câteva concluzii.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Clujana Cluj le-a stricat debutul în noul sezon al Ligii a 2-a la futsal băieţilor de la Şoimii Şimand.
Local
Evenimentul organizat de Clubul Orăşenesc al Seniorilor a reunit 150 de persoane din mai multe localităţi.
ARADON Sport local
SATU MARE. Doi sportivi de la clubul Petruţ Fight Academy Arad şi-au câştigat meciurile din cadrul Grand Tournament Satu Mare la kick-box.
Advertorial
Marketingul B2B are propriile particularități complexe care fac ca strategiile generale de optimizare pentru motoarele de căutare să fie insuficiente pentru companiile care vând către alte afaceri. Ciclurile de vânzare mai lungi, deciziile complexe luate de multiple persoane, valorile mari per contract și publicul țintă mai restrâns și mai specializat, toate acestea cer o abordare distinctă de marketingul digital.
UT Arad
Căpitanul Alex Benga este cel care va duce greul în defensiva echipei UTA.