ARAD. Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, a prezentat, într-o conferinţă de presă, punctul de vedere al formaţiunii în mai multe probleme importante de actualitate.
ARAD.Partidul Noua Republică îşi manifestă "profunda îngrijorare" cu privire la demersurile premierului Victor Ponta pentru alcătuirea unui nou Guvern şi asupra evoluţiei viitoare a acestuia.
ARAD. Timp de două zile, la Bucureşti, a avut loc cea de-a doua întâlnire a Consiliului Naţional al Liderilor Partidului Noua Republică. Au participat membrii Preşedinţiei Partidului Noua Republică, liderii de filiale judeţene membri ai CNL şi membrii CIAN.
ARAD. Preşedintele organizaţiei judeţene Arad a Partidului Noua Republică, Ion Stan, a fost ales vicepreşedinte al partidului, la Congresul extraordinar de la Bucureşti, la care Mihail Neamţu a fost ales preşedinte.
ARAD. Partidul Noua Republică se pronunţă împotriva ultimei „trăsnăi” a socialiştilor din Parlamentul European. „Prietenii lui Ponta şi compania”, spune liderul PNR Arad, Ion Stan, au propus, în cadrul unui raport, ca operaţiile pentru schimbarea de sex să fie asigurate din bani publici.
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată