ARAD. Podul de pontoane dinspre Micălaca spre ștrandul Neptun a fost luat de râul Mureș și izbit în celălalt pod, din spatele Primăriei. Incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 mai, în jurul orei 3.00.
FRUMUŞENI. A intrat cu maşina într-un cap de pod. Este vorba despre un cetăţean german care conducea un autoturism VW. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, iar şoferul autoturismului, un cetăţean german în vârstă de 41 de ani, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
CJA a semnat contractul care se referă la realizarea drumului care va lega podul peste Mureş de DN 7.
Autoritățile județene au inaugurat podul peste Mureş, cel mai ambiţios proiect al Consiliului Judeţean Arad.
Lucrările la podul dintre Pecica și Sânpetru German sunt în grafic, urmând să fie gata la finele acestui an.
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.