Numărul morţilor după prăbuşirea unui pod suspendat din India a crescut luni la 134. Este al doilea incident cu numeroase victime petrecut pe continentul asiatic pe durata unui festival în ultimele 48 ore. Numărul morţilor în busculada de Haloween din Coreea de Sud a crescut la 153. Incidentul din India s-a petrecut în timpul unui festival dedicat zeului hindus al Soarelui.
SĂVÂRŞIN. Debitul scăzut al Mureşului, cauzat de lipsa precipitaţiilor şi de seceta prelungită, a scos de sub ape pilonii podului de la Săvârşin. Iar aceşti piloni nu arată deloc bine. Consiliul Judeţean Arad anunţă că podul prezintă degradări vizibile, iar joi a fost făcută o verificare amănunţită a stâlpilor care menţin greutatea podului.
România
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
Local
În perioada 20-22 martie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit la zece incendii de vegetație uscată, pe raza județului.
Mapamond
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP.
3
România
În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat.
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.