Polaris, societatea care se ocupă de deszăpezirea Aradului, anunţă faptul că pregătirea pentru intervenţii şi dotarea pentru sezonul rece a luat sfârşit.
Arad. 20% dintre arădeni refuză încă să selecteze gunoiul, în pofida faptului că primesc în fiecare săptămână saci speciali pentru deşeurile reciclabile.
Tarifele de precolectare, colectare, transport şi depozitare a gunoiului menajer vor creşte cu rata inflaţiei, fapt ce se va regăsi în contractele semnate.
ARAD. Arădenii care nu și-au plătit facturile la gunoi sunt așteptaţi la conciliere. În caz contrar se va ajunge la judecată.
ARAD. Primăria şi operatorul serviciului public de salubrizare Polaris M. Holding desfășoară, la sfârșitul săptămânii, o nouă etapă a tratamentului de dezinsecţie pe domeniul public.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
România
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
3
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.