Timișoara. Oficialii lui ACS Poli au ajuns la un acord cu omologii de la Șoimii Pâncota, pentru ca meciul din etapa a XXI-a să se dispute în nocturnă.
După Național Sebiș, a venit rândul UTA-ei să dea piept cu puternica echipă a Timișoarei, „Poli”. Nu a fost 8-0, însă eșecul e tot usturător: 5-1.
ARAD. Superliga Naţională de polo va continua cu turneele play-off (locurile 1-4), respectiv play-out (locurile 5-8), AMEFA Arad urmând a evolua în a doua grupă valorică.
ARAD. Conducerea clubului UTA a ajuns, în această seară, la un acord cu ultimul golgeter al Politehnicii Timișoara din Liga I, atacantul Szabolcs Szekely (29 ani).
Elevii lui Dan Cuedan nu au mai reușit să facă un joc bun, iar Poli Timișoara s-a impus pe merit cu 1-0.
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
1
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
1