ARAD. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei de proximitate au prezentat, în cadrul unei întâlniri cu elevii, cadrele didactice și presa locală, Programul Național de Prevenire a Criminalității, precum și activitățile care vor fi desfășurate pe plan local.
TÎRNOVA. Percheziții în comuna Tîrnova, în căutare de arme deținute ilegal. Descinderile au avut loc în 20 septembrie și au fost efectuate de polițiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei ai Secției nr.5 Rurală Ineu, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, la domiciliile a doi bărbați de 34 și 26 de ani și la saivanul unui tânăr de 21 de ani.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
ARADON Sport local
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.
Local
Statisticile indică faptul că moartea infantilă lovește șapte nou-născuți din 1.000, în județul nostru.
Local
Un bărbat căutat la nivel internațional, cate a dispărut imediat după ce a fost condamnat, a fost găsit de polițiști la Secusigiu.
Mapamond
Platforma de criptomonede sud-coreeană Bithumb a anunţat sâmbătă că a trimis, din greşeală, clienţilor săi bitcoini în valoare de peste 40 de miliarde de dolari, în cadrul unei campanii promoţionale, transmite Reuters.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă sâmbătă ultimul meci din deplasare în sezonul regulat, având mai multe indisponibile pentru meciul cu Agronomia.