Multe povești, prea puține probe care să le susțină. Până a căzut șeful de cabinet al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Cosmin Bratu. Acela a fost primul semn. A fost o operațiune discretă, inspectorul șef al IPJ Arad știind de câteva luni bune că șeful lui de cabinet este filat, lăsând ancheta procurorilor să-și urmeze cursul. Și Bratu a fost prins. A urmat Cosmin Pană de la Rutieră. Ei bine, Pană a fost mai isteț decât tot Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la un loc. Cu siguranță, Pană a greșit când a ales partea aceasta a legii, de a purta uniforma. „Nu eu, șefu ! Eu doar am găsit țigările pe drum și m-am gândit să le transport la Poliție, ca un om integru al legii ce sunt”. Asta a fost, în mare, povestea lui. Și a scăpat. E înapoi în uniformă, la serviciu, bineînțeles cu atribuții limitate. Nu atât de limitate încât să nu-și permită să oprească, în civil fiind, mașini în trafic. Cum a făcut când l-a oprit pe Mârza. Gurile rele spun că Mârza și-a „investit” toți banii în cele 220 de baxuri de țigări, iar planul ar fi fost ca, după ce vin banii pe țigări, să-și construiască o casă. Așadar, știm că unii dintre polițiștii de la Rutieră fac trafic cu țigări de contrabandă. De unde procură polițiștii aceste țigări? Cui le împart pentru a fi vândute? Există o rețea, clar! La un moment dat, un om de afaceri austriac, destul de în vârstă, spunea că fiul unui om de afaceri arădean i-ar fi propus să facă transport de țigări de contrabandă, lucru pe care l-a refuzat. Prin urmare, avem polițiști care fac contrabandă cu țigări și fiul unui om de afaceri care face propuneri în aceeași direcție, unii dintre polițiști fiind de mulți ani prieteni la cataramă cu cei care au lansat propunerea spre omul de afaceri austriac. Este un fapt știut că niciun polițist nu mișcă vreun pachet de țigări fără „aprobare” și fără „supraveghere”. Şi, se pare, aceste „aprobări” vin de sus. Mai sus de conducerea IPJ Arad.
ARADON OPINII. Poliţiştii și țigările de contrabandă
ARADON OPINII. Poliţiştii și țigările de contrabandă
Reactualizat la:
De ceva vreme, exista zvonul că o parte dintre polițiștii de la Rutieră au un al doilea „loc de muncă”. Că au ales să-și înmulțească substanțial veniturile din contrabanda cu țigări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!