ARAD. Oamenii legii au prins trei persoane date în urmărire generală, una pentru omor iar celelalte două figurau ca dispărute de la domiciliu. Bărbatul urmărit general pentru omor a fost depistat la Nădlac de poliţiştii de frontieră, sustrăgându-se executării pedepsei cu închisoarea.
ARAD. În cadrul campaniei preventive „Şcoala în siguranţă” , la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” a avut loc o acţiune la care au participat reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere şi ai Poliţiei de Proximitate , cadre didactice şi un număr de 55 elevi.
ARAD. Ofiţerii de la Crimă Organizată au prins doi tineri în flagrant, având asupra lor 70 respectiv 20 de grame de cannabis. La percheziţia domiciliară, oamenii legii au mai descoperit încă 500 de grame de droguri.
ARAD. Proiect nou pentru Poliția Comunitară Arad și Inspectoratul Județean de Poliție Arad. Reprezentanţii celor două instituţii doresc, prin acest proiect, să realizeze „o mai largă deschidere spre elevii din municipiu vis-a-vis de activitatea desfășurată de cele instituții”.
ARAD. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost prins de poliţiştii rutieri, conducând sub influenţa unor substanţe stupefiante.