ARAD. Trei persoane din Arad şi Bihor au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce au furat mai multe legături de fier beton din curtea unui imobil de pe strada Barabaş Bela din municipiul Arad. Astfel, Attila K. de 34 de ani, Tatiana Andrea V. de 20 de ani şi Estera A. de 24 de ani, vor fi cercetaţi pentru infracţiunea de furt.
ARAD. Un bărbat în vârstă de 36 de ani şi o femeie de 45, au furat două rigole metalice de pe marginea străzii Mihail Kogălniceanu, din faţa unui imobil. Prejudiciul cauzat de cei doi a fost recuperat, iar cei doi vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
BELIU. După aproape patru ani de zile, o încadrare juridică greşită, o propunere de neîncepere a urmăririi penale (NUP) pentru infracţiunea de omor şi concluzia unei autopsii efectuată defectuos, poliţiştii arădeni au reuşit imposibilul.
VLADIMIRESCU. Nici pe trecerea de pietoni nu eşti în siguranţă. O femeie în vârstă de 68 de ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost lovită de o autoutilitară Mercedes Sprinter, în timp ce traversa strada pe zebră .
ARAD - Pentru a evita atacurile asupra poştaşilor, poliţiştii de proximitate sunt pe urmele factorilor poştali.