20 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti în cadrul unei acţiuni desfăşurate în cursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 12.00-13.30, în zona aeroportului din Cluj-Napoca.
Tânărul în vârstă de 24 de ani, poştaş la Oficiul Poştal din Vladimirescu, care a dispărut luni cu banii de pensie, a fost prins de poliţişti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cercetează un caz de posibil schimb de probe de sânge între unii poliţişti ai IPJ Arad.
Echipe mixte de poliţişti rutieri şi mecanici ai Registrului Auto Român (RAR) vor verifica în trafic, în perioada 10-20 ianuarie, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.
INEU. Ce au mai ajuns să fure arădenii? Bonuri de masă. Poliţiştii din Ineu l-au depistat pe Adrian S., de 17 ani, din Arad, suspectul unui furt desfăşurat la mijlocul lunii decembrie în Ineu. Oamenii legii spun că tânărul a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Constantin Ţ. de unde a furat 22 de tichete de masă în valoare de 198 de lei. Arădeanul este cercetat acum pentru furt calificat.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5