ARAD. Șoferi prinși fără permise auto. Polițiștii au prins doi tineri care conduceau autoturisme fără a avea permise de conducere. Ba mai mult de atât, unul dintre șoferi se afla sub influența băuturilor alcoolice.
ARAD. Mai multe amenzi şi sancţiuni aplicate după introducerea la nivelul judeţului a Poliţiei Rurale.
ARAD. A început seria întâlnirilor dintre Poliția Locală Arad și elevii din municipiu, totul făcând parte din proiectul Spune NU cerșetoriei! inițiat la începutul lunii septembrie.
VINGA. Două tinere au atentat la portofelul unui şofer bulgar. Furtul a avut loc într-o parcare din Vinga. TIR-ul condus de bulgar era parcat, iar cele două suspecte, Ancuța B., de 19 ani, și Emilia B., de 20 de ani, au profitat de neatenția șoferului și i-au furat portofelul din cabina TIR-ului.
ARAD. Așa arată bilanțul unei acțiuni rutiere desfășurată în județ, la sfârșitul săptămânii trecute.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5