ARAD - Campania „Let s do it, România!” a avut în municipiul nostru peste 3.500 de voluntari.
CURTICI - Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au reţinut trei tineri din Maroc şi Sri Lanka care au încercat să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. Cei trei au fost reţinuţi la aproximativ 500 de metri interior faţă de teritoriul statului vecin, la marginea localităţii Dorobanţi.
ARAD - Prins de poliţişti pe când conducea o maşină care avea numere false de înmatriculare.
ARAD - Un bărbat s-a ales cu o amendă de 1.500 de lei după ce oamenii legii au găsit în maşina acestuia 3.200 de fire de garoafe.
ARAD - Poliţiştiide proximitate, în parteneriat cu Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad şi Fundaţia Pro Prietenia, au desfăşurat activităţi în baza proiectului de prevenire a furturilor din locuinţe şi antivictimizare a persoanelor vârstnice.
Ştiri sportive
Selecționata Spaniei a învins echipa Portugaliei cu scorul de 1-0 (0-0), în derby-ul iberic desfășurat luni, pe Dallas Stadium, astfel că s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Acest rezultat pune capăt carierei legendarului Cristiano Ronaldo la Cupa Mondială, încheind la vârsta de 41, cu un bilanț de 11 goluri în 27 de meciuri.
Ştiri sportive
Comisia de apel a FIFA a respins, luni seara, apelul înaintat de Federaţia Belgiană de Fotbal (URBSFA) împotriva dreptului de joc al atacantului american Folarin Balogun, iertat de suspendare după ce primise un cartonaş roşu în şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, transmite AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un prim pas pentru a începe negocieri cu privire la un viitor guvern ar fi ca PNL să renunțe la acele hotărâri pe care le-a luat în forurile de conducere, potrivit cărora că nu va mai face alianță cu social-democrații.
România
Curtea de Apel București (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG și a anulat decizia premierului interimar Ilie Bolojan de înființare, la Palatul Victoria, a unui Comitet de analiză a legilor Justiției.
1
UT Arad
S-a terminat campania de reînoire a abonamentelor pentru vechii abonați. S-a intrat într-o nouă etapă.