DEVA - Doi arădeni au încercat să mituiască un echipaj al Serviciului Rutier după ce au fost prinşi cu autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului expirată.
ARAD - A vrut să înşele vigilenţa poliţiştilor ascuns sub pătură. Este vorba de un indian care credea că va ajunge în occident sub pătură, în vagonul cuşetă al trenului rapid „Iser” Bucureşti- Viena.
ARAD - Agenţii de poliţie rutieră au aplicat, în urma controalelor, 242 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie, în valoare de 23.436 lei, au aplicat 293 puncte de penalizare, au reţinut 4 permise auto, 17 certificate de înmatriculare şi au soluţionat 16 tamponări.
Arad - În urma controalelor efectuate agenţii de poliţie rutieră au aplicat de 175 de sancţiuni în valoare de peste 18.000 de RON.
Arad - Un urmărit general a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Nădlac pe când urma să intre în ţară pe la Nădlac.
România
Ministerul Apărării Naționale a făcut, sâmbătă, o serie de precizări cu privire la incidentul grav care a avut loc în zona municipiului Galați, unde o dronă folosită de Federația Rusă împotriva infrastructurii civile din Ucraina a pătruns neautorizat în spațiul aerian național și a avariat proprietatea privată și publică.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este 'un act iresponsabil' și o încălcare gravă a dreptului internațional și a cerul Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni.
Local
Garda de Mediu Arad a aplicat o amendă de 70.000 de lei Primăriei Șilindia, după ce o carieră de piatră a fost transformată ilegal în depozit de deșeuri.
România
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben și Cod portocaliu de intensificări ale vântului, valabile de duminică dimineața, până luni la ora 2:00.
Local
Două case și alte anexe au fost cuprinse de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Șiria.
2
România
Președintele Nicușor Dan a informat, sâmbătă dimineață, că a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile de miniștri interimari transmise de către Guvern.
România
Specialiștii aflați la locul prăbușirii dronei rusești, în zona Bariera Traian din municipiul Galați, au constatat o posibilă încărcătură explozivă, iar autoritățile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 de metri, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
2