Poliția Română a făcut bilanțul lunii decembrie în ceea ce privește infracțiunile de trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, spălare bani etc. Perchezițiile de la Curtici - unde în casa unui bărbat a fost găsit peste un kilogram de cannabis - și cele de la Brașov - soldate cu depistarea unei cantități de cocaină a cărei valoare a fost estimată la 15.000 de euro - date exemplu.
Local
Procurorii DNA au detaliat modul în care Cristian Anton își primea șpăgile, iar un examen din Arad l-ar fi „îmbogățit” cu 30.000 de euro.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american, Donald Trump, a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE.
Local
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.