Polițiștii arădeni au fost alături de cei mici de Ziua Internațională a Copilului, în Parcul Europa.
Peste 24 de mii de semnături au fost strânse în doar câteva zile, de când Poliția Română alături de cei de la Observator au demarat o petiție online. Este vorba despre petiția „STOP live pe Facebook la volan! Dă like vieţii!”, o formă prin care Poliția încearcă să atragă atenția asupra riscurilor foarte mari la care se expun şoferii atunci când folosesc telefonul și aplicațiile de pe rețelele sociale, în timp ce sunt la volan.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA, care va fi primul care va face ocolul Lunii în mai bine de 50 de ani, a ajuns pe orbita terestră miercuri, a anunţat un responsabil al agenţiei spaţiale americane la scurt timp după decolarea rachetei.
România
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a informat miercuri seara că, în luna martie, au fost achitate de către MEC tranșele diferențelor salariale, precum și dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești, aferente anului de plată 2025, în valoare totală de 244 milioane de lei.
1
România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
1
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
1