Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din cadrul Consiliului Judeţean Arad, critică eşecurile înregistrate de administraţia condusă de Marinel Cionca. Social-democratul face referire la faptul că CJA a ratat depunerea proiectelor pentru restaurarea cetăţilor Şiria şi Şoimoş şi că a abandonat practic aceste obiective.
Ionel Bulbuc, consilier PNL, este de părere că deputatul PSD Adrian Todor nu este capabil să rezolve situația Cetății Aradului, este interesat doar să apară în mass-media cu acuzații nefondate la adresa municipalității. „Fostul consilier municipal al PSD, Adrian Todor, actual deputat, minte așa cum a făcut și în CLM, vorbește în necunoștință de cauză și nu mișcă un deget pentru Arad
Deputatul social-democrat Florin Tripa acuză, într-o declaraţie politică, susţinută în Camera Deputaţilor, practicile „păguboase” ale ENEL, care au dus la situaţii limită în judeţul Arad, după furtuna de duminica trecută, în condiţiile în foarte mulţi cetăţeni nu au curent electric nici în momentul de faţă.
Mapamond
Presiunea americană „rămâne puternică, dar Groenlanda nu va fi niciodată de vânzare”, a declarat vineri premierul groenlandez, Jens Frederik Nielsen, la Forumul Economic Aix-en-Provence, solicitând parteneriate majore cu ţări care împărtăşesc valori democratice, relatează AFP.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat vineri liderii statelor UE să găsească noi surse de venituri pentru cadrul financiar multianual pe șapte ani aferent perioadei 2028-2034, avertizând că, în caz contrar, vor trebui să aleagă între a crește contribuțiile naționale la bugetul comunitar și a accepta o reducere de până la 40% a bugetului deja propus de Bruxelles, relatează agenția EFE.
România
Doi bărbați români, despre care procurorii britanici au afirmat că acționau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnați vineri la închisoare pentru că au înjunghiat la Londra un jurnalist care lucra pentru o organizație media în limba persană, informează Reuters.
România
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, prețurile medii oficiale ale motorinei la nivel național și european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene.
Local
Cele mai multe, 162, au fost depuse la proba de Limba și literatura română. Alte 79 de contestații au fost înregistrate la Matematică, iar șase la Limba și literatura maternă.
Mapamond
Statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja la summitul Alianței săptămâna viitoare să ofere Ucrainei până la sfârșitul acestui an un ajutor militar de 70 de miliarde de euro și din nou aceeași sumă anul viitor, așadar 140 de miliarde de euro, au declarat vineri surse diplomatice citate de agențiile AFP și dpa.
1
Local
Transportatorii, atât cei de mărfuri cât și de persoane, au fost vizați de controalele ITM.