Suntem obisnuiti cu fel de fel de materiale rusesti, unele mai haioase, altele mai putin haioase. De aceasta data va prezentam un scurt material video care probabil ca va aduce zambetul pe fetele voastre.
O femeie care acuză că a fost bătută de un poliţist, se teme că „moare cu dreptatea-n mână”, pentru că procurorii consideră că omul în uniformă nu este un pericol.
Poliţistul Vasile Tomşa, cel care ajuta cu informaţii hoţii, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Din motivarea Curţii de Apel Cluj în cazul comisarului-şef din cadrul IPJ Cluj, Mihai Curt, arestat săptămâna trecută pentru trafic de influenţă, reiese faptul că acesta se cunoştea de foarte multă vreme cu cămătarul Gabor Gabor, denunţător în acest dosar. Când cei doi se întâlneau, Curt îşi scotea acumulatorul de la telefonul mobil pentru a nu fi interceptat, după care îi cerea lui Gabor să ducă telefoanele mobile în baie.
Ofiţerul Mihai Curt, adjunctul şefului Serviciului de Arme, Muniţii şi Explozibil din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, care a fost reţinut joi de procurii DNA Cluj pentru 24 de ore, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de magistraţii Curţii de Apel Cluj. Curt este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce a primit mită 5000 de euro şi 3500 de lei.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.