Un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca este cercetat pentru ultraj după ce a lovit un poliţist în Secţia 4, provocându-i leziuni. Tânărul fusese prins în timp ce încerca să pătrundă ilegal într-o casă de pe strada Edgard Quinet.
Un tânăr din Semlac susţine că a fost agresat în postul de poliţie. IPJ anunţă măsuri dure împotriva poliţistului agresiv.
ARAD. Arestat pentru 30 de zile. Asta au decis judecătorii Tribunalului Arad, ieri, după ce procurorii au propus arestarea preventivă a poliţistului Vasile Tomşa. Imediat după ce Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a primit confirmarea arestării agentului şef adjunct, a luat măsura suspendării din funcţie a acestuia.
Incredibil! Un agent şef adjunct şi-a pus maşina la dispoziţia hoţilor pentru a da spargeri. Mai mult de atât, hoţii îi dădeau poliţistului parte din bunurile furate.
Un poliţist arădean pe podium la Campionatul european de karate kyokushin din Polonia.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.