Mai multe incendii de vegetație uscată au izbucnit, duminică seara, în zona localităților Chisindia și Dud. Pompierii Detașamentelor Sebiș și Ineu au intervenit până luni dimineața, în jurul orei 05:00, pentru stingerea focarelor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, pompierii au folosit lopeți, mături și cazmale pentru stingerea focului, asta deoarece nu s-a putut ajunge cu autospecialele în zona în care au izbucnit incendiile. Intervenția a fost îngreunată, spun pompierii, și din cauza vântului.
BATA. Pompierii au fost solicitaţi vineri după amiază să intervină la un incendiu izbucnit în zona localităţii Bata, într-un lan de grâu. Două autospeciale cu apă şi spumă de la Secţia Bârzava, dar şi un echipaj de voluntari de la Bata au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Incendiul a fost intensificat şi de vântul care bătea cu putere în acea zonă, iar pompierii au avut nevoie de aproximativ două ore pentru a lichida focul.
România
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a informat miercuri seara că, în luna martie, au fost achitate de către MEC tranșele diferențelor salariale, precum și dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești, aferente anului de plată 2025, în valoare totală de 244 milioane de lei.
România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
Local
Procurorii DNA au detaliat modul în care Cristian Anton își primea șpăgile, iar un examen din Arad l-ar fi „îmbogățit” cu 30.000 de euro.
1
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
1
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
1