ARAD. Vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca, acuză Guvernul că, sub pretextul regionalizării „Guvernul Ponta a început disponibilizările în masă şi că aceste disponibilizări sunt făcute pe furiş, fără nicio regulă clară şi într-un mod discriminatoriu”.
Deputatul Mihai Calimente a declarat că va studia cu maximă atenţie proiectul „Roşia Montană”, iar dacă nu există elemente care să pună în pericol siguranţa cetăţenilor şi a mediului înconjurător, va vota „pentru”, chiar dacă preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că liberalii vor vota împotrivă.
Constantin Traian Igaş, senator PDL, prezintă situaţia critică în care se află România, explicând de ce românii trăiesc mai prost şi de ce se accentuează sărăcia.
ARAD. Senatorul Traian Igaş spune că demararea reorganizării ANAF marchează „prima etapă de destructurare a judeţului Arad”prin desfiinţarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, drept care îi somează pe parlamentarii USL Arad „să lase gargara” şi să treacă la fapte concrete.
Guvernul Ponta a alocat prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală suma de 3.500.000 lei pentru reabilitarea drumului judeţean Arad-Seleuş. De asemenea, prin acelaşi program sunt finanţate o serie de investiţii precum alimentări cu apă, canalizări sau reabilitări de drumuri comunale care leagă centrele de comune de satele aparţinătoare.
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS.
1
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.
Mihai Jivan a ieşit din lotul de Liga 3, locul său fiind luat de actualul preşedinte al CJ Arbitri Arad, Casian Băla.
1
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.