„Aderarea României la Schengen este imposibilă în acest moment după cum ne spune ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich.
ARAD. Discutând pe tema deciziei Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti privind plagiatul lui Ponta, deputatul Marius Gondor consideră că acesta trebuie să îşi dea demisia, aşa cum a promis.
ARAD. Deputatul Marius Gondor speră că, în urma reacţiilor liderilor europeni, premierul Victor Ponta se va ţine de cuvânt în privinţa referendumului.
ARAD. Mişcarea Creştin-Liberală susţine că organismele internaţionale sunt îngrijorate de situaţia fără precedent în care a ajuns ţara noastră, aducând ca argument o declaraţie a purtătorului de cuvânt pe probleme de politici europene al grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și al Uniunii Social-Creștine (CSU).
ARAD. Nu este vorba despre Cătălin din "Luceafărul ", ci despre Cătălin Lazurcă, proaspăt consilier MC-L, care- s-a dezlegat misterul- a organizat manifestarea "democraţia e în stradă", din faţa primăriei.
ARADON Sport local
Un echipaj de la CSŞ Gloria şi un altul de la CS Municipal au fost dublu medaliaţi cu aur.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanța Neagră” sau „Salvarea Neagră”.
România
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES.
ARADON Sport local
Arădeanul Filip Magold (Şah Club Vados) a încheiat pe un onorant loc doi.
România
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectați, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcțiune, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.
Local
Ministrul Dezvoltării a precizat că, din punctul lui de vedere, doar o coaliție mare ar putea împiedica accesul extremei la guvernare.
1
Local
Cinci parchete sunt conduse interimar, în județul Arad, iar CSM anunță lansarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcții de conducere.
Mapamond
Polonia este interesată de fondurile din instrumentul SAFE (Security Action For Europe) neutilizate de alte țări, a anunțat marți viceministrul apărării polonez Pawel Zalewski, transmite Reuters.