Măsurătorile efectuate, miercuri, de compania de apă Aquaserv și Administrația Bazinală de Apă Mureș indică faptul că salinitatea apei din rețeaua publică din cele 16 localități în care a fost declarată starea de alertă rămâne în continuare ridicată, pentru locuitorii acestora fiind distribuiți 74.000 de litri de apă potabilă de la Rezerva de Stat.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează, pe platforma Inforadar, o serie de dezinformări apărute în spațiul public care reiau narațiunile unor presupuse demersuri pe care autoritățile statului român le-ar face pentru mobilizarea rezerviștilor sau pentru pregătirea populației pentru apărare, în contextul războiului din Ucraina.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de haltere de la CS AMEFA Arad, coordonată de antrenorul emerit Gheorghe Biriş şi tânărul antrenor Claudiu Popa, s-a întors cu medalii de la Campionatul Naţional de tineret şi seniori şi concursul naţional Speranţe Olimpice U12.
România
Călin Georgescu s-a prezentat luni la Curtea de Apel București, la primul termen al procesului, aflat în faza de cameră preliminară, în care este judecat alături de mercenarii lui Horațiu Potra pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale.
România
Impactul unei posibile explozii a navei cu GPL incendiată pe teritoriul Ucrainei poate fi pe o rază de 4-5 kilometri, iar cetățenii din două sate din Delta Dunării sunt evacuați, vor fi duși în municipiul Tulcea și le va fi asigurată cazarea, a declarat, luni, șeful DSU, Raed Arafat.
România
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenția asupra unei noi campanii de inducere în eroare prin care atacatorii încearcă să inducă în eroare cetățenii pentru a obține acces la date personale și la conturile de mesagerie, prin mesaje de tipul „votează copilul prietenului meu”.
ARADON Sport local
TG. MUREŞ. Sala Sporturilor „Ladislau Simon” din Târgu Mureș a găzduit ediția din acest an a Cupei României Under 20 la lupte, competiție la care au participat peste 300 de sportivi din întreaga țară.
ARADON Sport local
ARAD. A fost ultima etapă a turului în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Tânărul arădean și-a descoperit pasiunea pentru alergat din… nevoie. Abuzat în școală, dar și acasă, cu o situație dificilă și o mamă grav bolnavă, Mihai spune că s-a redescoperit pe sine pe parcursul celor 1000 de kilometri.
2
ARADON Sport local
Pugilistul Andrei Marcu (Motorul) a cucerit medalia de aur în categoria 65 Kg.
Local
Circulația feroviară între Timișoara și Arad este dată peste cap după ce cofrajul unui picior de pasaj de pe lotul 4 Ronaț Triaj – Arad a căzut în gabaritul căii ferate, între Băile Calacea și Orțișoara. Mai multe trenuri sunt blocate sau întârziate, iar CFR estimează remedierea problemei în aproximativ două ore și jumătate.
2