Etapă cu ghinion pentru juniorii republicani ai „Bătrânei Doamne” în Liga Elitelor. Juniorii mari, pregătiţi de Feri Tisza, au cedat, scor 0-1, în faţa celor de la U Cluj. Pentru alb-roşii au jucat: Revesz – Iova, Iuga Lazăr, Sava – Pop, Moza, Brănișteanu – Copaci, Toma, Stah, plus Zopota și Mager.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a anunțat luni că Statele Unite au încheiat un acord comercial cu India, țară despre care a spus că s-a angajat astfel să înceteze importurile de petrol rusesc și să cumpere mai mult petrol din SUA și chiar din Venezuela, în timp ce premierul indian, Narendra Modi, a confirmat acordul, dar fără a face vreo referire la achiziția petrolului rusesc, transmit agențiile AFP, Reuters și EFE.
România
Camera Deputaților și-a ales luni, în ședința de plen a primei sesiuni ordinare din 2026, noul Birou permanent.