Tot ce produc în plus în grădina lor e de vânzare. Şi cred că acesta este viitorul celor care stau la ţară. Sunt cunoscuţi pentru mirodeniile lor. Dar până să ajungă aici...
Gianina se afla în plasament la mătuşa şi unchiul său, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului o monitoriza. De patru luni, însă, DGASPC Arad nu a fost în stare să-i asigure un manager de caz.
ARAD. În penultima zi din cadrul celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arta Animaţiei „Euromarionete” Arad, copiii au fost „provocaţi” la un concurs de desene pe asfalt în Piaţa Avram Iancu.
Actrița și povestitoarea Giorgiana Elena Popan, la a III-a ediție a festivalului thailandez de storytelling.
De-a lungul secolelor, sărbătoarea Nașterii Domnului este simbolizată cu bradul de Crăciun.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).