Silviu Dimofte, care în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale şi puţin după aceea a fost preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PP-DD Arad, fiind înlocuit de către Dorin Filip, a demisionat din funcţia de consilier local la Ineu.
Partidul lui Dan Diaconescu s-a desfiinţat, fiind absorbit de către UNPR, printr-o operaţiune stil comando.
ARAD. Consilierul PP-DD de la Vinga a fost dat afară pentru că...nu a vrut să fie viceprimar !
ARAD.După ce a refuzat să comenteze în vreun fel zvonurile conform cărora ar fi fost agresat de către preşedintele PP-DD, Remus Guţu, fostul preşedinte al organizaţiei de tineret, Ovidiu Cameniţă, revine cu un Comunicat, în care face declaraţii tot în doi peri.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
2
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.