CLUJ-NAPOCA. Reprezentanţii Instituţiei
Prefectului vor ridica la începutul
săptămânii viitoare cantitatea de buletine
de vot repartizate judeţului Cluj, potrivit
informării transmise de către Direcţia
pentru Relaţia cu Prefecturile din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor.
ARAD - Prefectura este acuzată de implicaţii în desemnarea secţiilor speciale pentru alegeri.
ARAD - Prefectul a dispus efectuarea unui control la ISJ,
în urma scandalurilor iscate de schimbarea
directorilor.
ARAD - Sute de arădeni cer despăgubiri pentru
bunurile, proprietatea acestora, rămase afara
graniţei, după război. Aproape 400 de
persoane au cerut la Prefectură despăgubiri, dar
numai 137 de cereri au fost până acum rezolvate
într-un fel sau altul.
ARAD - Un sistem intranet, o bază de date comună
şi un transfer de informaţii extrem de rapid,
asta îşi doreşte Prefectura Arad să
obţină, alături de instituţiile
similare din judeţele din Regiunea Vest a
ţării, în urma implementării unui
proiect cu bani europeni.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.