AJF Arad, prin Comisia de copii şi juniori (preşedinte Gabriel Hărduţ), a premiat, sâmbătă, echipele de copii şi juniori care au câştigat campionatele organizate în ediţia 2014-2015, la următoarele categorii de vârstă: Juniori C (născuţi 2000-2001) - ACS UTA Bătrâna Doamnă, antrenori Ioan Herman şi Costel Bogoşel; Juniori D (2002-2003) – ACS UTA Bătrâna Doamnă, antrenor Alexandru Gaica; Juniori E (2004-2005) - CS Atletico Arad, antrenori Dinu Donca şi Bogdan Oneţ; Juniori F – Campionatul Speranţelor „Ionuţ Leac” (2006-2007) - ACS Viitorul Arad, antrenori Norbert Iosza şi Flavius Pavel.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2