Experimentatul pilot de curse francez, Yvan Muller, a primit premiul SPORTBEST 2012 în numele fostei echipe Chevrolet.
Noua generatie i30 a sarbatorit primele noua luni de comercializare, castigand inca un premiu semnificativ pentru industria auto.
Proiect UVVG premiat la aniversarea de 15 ani a Euroregiunii DKMT - Prof. univ. dr. Liana Moş.
Sistemul propus de Chrysler castiga marele premiu al primei editii AOL Autos Technology of the Year Award.
Finalul unei seri dedicate sportului arădean a aparţinut sportului rege, fotbalul. Preşedintele AJF Arad, Dorel Cura, împreună cu colaboratorii dumnealui, directorul general Gabor Biro, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri, Claudiu Tripa şi preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori, Ionuţ Leac, au înmânat premiile secţiunii fotbal judeţean 2012.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
România
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
1
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
3
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.