Bucureşti - Scurtmetrajul „1 + 1 Copiii fac
Copii !!!“, o creaţie a lui Sebastian Dehelean,
în vârstă de 18 ani, elev la Liceul de
Artă Sabin Drăgoi din Arad, secţia Teatru, a
luat premiul I la concursul de scurt metraje din cadrul
campaniei naţionale " Parinţi fără
voie".
CARANSEBES - Arădeanul Andrei Filimon a urcat pe a
doua respectiv pe a treia treaptă a podiumului,
în etapele trei şi patru, desfăşurate
în oraşul Caransebeş, contând pentru
Campionatul Naţional de motociclism viteză pe
aeroport (liga II).
ARAD - Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, în
colaborare cu Regiunea Lazio din Italia, va lansa la Roma,
în data de 17 iulie, o carte, denumită
„Sorgenti e Terme della valle del Sacco”.
Local
Proiectul de consolidare a Cetății Șoimoș, care a fost afectată în urmă cu doi ani de prăbușirea unui zid, a fost întârziat din cauza primului pachet de măsuri de austeritate aprobat de Guvern anul trecut, care nu a mai permis Primăriei Lipova să cheltuie pentru realizarea studiilor necesare obținerii fondurilor.
ARADON Sport local
S-au tras la sorți barajele de promovare din Liga 4 în Liga 3. Adversar dificil pentru județul nostru.
Mapamond
Renumitul institut american de sondaje Gallup va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor, punând capăt unei practici vechi de aproximativ 90 de ani, a relatat miercuri jurnalul The Hill, citat de AFP.
Local
Fapta s-a petrecut pe 21 decembrie 2025, pe strada Condurașilor din municipiu. Tâlharul, arestat preventiv, a fost trimis acum în judecată.
Advertorial
Inaugurarea „Porții Prieteniei” în cadrul proiectului ”Sculptură, pictură și muzeu: creație și expoziție” - ROHU00470
Local
În baza parteneriatului cu cercetătorii de la Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu” din Timișoara zeci de elevi au avut șansa de a experimenta o altfel de oră de chimie.
Mapamond
Ce se ştie despre atacul mortal care a făcut opt morţi şi 27 de răniţi marţi, la o şcoală şi o reşedinţă din Tumbler Ridge, un oraş mic şi izolat din vestul Canadei, scrie AFP.