Arad. Vineri seara au plecat din Arad spre Bucuresti 500 de aradeni, toti membri PSD, din intreg judetul. Cele 10 autocare au luat drumul capitalei pentru a-i duce pe membri de partid la evenimentul de azi, de pe Arena Nationala, unde se va lansa candidatura lui Victor Ponta la presedintia Romaniei.
ARAD. Începând de joi, organizaţia municipală a PNL Arad are un nou preşedinte, în persoana consilierului municipal Sergiu Bîlcea. Acesta i-a luat locul primarului Ineului, Călin Abrudan, care a asigurat interimatul după ce fostul preşedinte, Florin Galiş, şi-a depus mandatul.
ARAD. Deputatul arădean Ştefan Petru Dalca (PP-DD), a fost desemnat preşedinte al Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Funcţia a fost deţinută de către Liliana Mincă, promovată în conducerea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
ARAD. Deputatul Flavius Măduţa îi răspunde lui Gheorghe Falcă vizavi de afirmaţiile făcute de acesta cu referire la sumele alocate de către Guvern Aradului, pentru sumele câştigate de către profesori în instanţă.
ARAD. Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Falcă, a fost prezent la şedinţa Biroului Politic al Alianţei Creştin Liberale, de luni, el fiind unul dintre membrii conducerii centrale.
România
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.
Mapamond
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a denunțat duminică o „încălcare a libertății religioase”, după ce Patriarhul latin al Ierusalimului a fost împiedicat de poliția israeliană să celebreze liturghia de Duminica Floriilor catolice în Biserica Sfântului Mormânt, transmite AFP.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”
Local
Un elev de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” performează la concursurile naționale și internaționale.
România
AUR ar obține 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS.
1
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
1
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele: