ARAD - Preşedintele organizaţiilor de femei PC, Lia Ardelean, încearcă să repună pe tapet iniţiativa legislativă împotriva egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, pe care a promovat-o când era deputat.
ARAD - Conform datelor finale, Traian Băsescu a
câştigat alegerile cu 50,33% din voturi.
ARAD - Rezultate finale la Arad: Traian Băsescu,
candidat susţinut de PD-L, a obţinut în
judeţul nostru 63,93 la sută dintre voturi
exprimate, în timp ce Mircea Geoană, candidatul
Alianţei PSD+PC, 36,07 %.
ARAD - După cum se preconiza, Traian Băsescu a
câştigat din nou în Judeţul Arad,
însă mult mai clar decât era de
aşteptat. Cu 143.320 de voturi obţinute,
Băsescu a obţinut un procentaj de 63,92%,
în timp ce Mircea Geoană a adunat doar 80.865 de
voturi, respectiv 36,07%.
Bucureşti - Exit-poll-ul INSOMAR indică 51,6% - 48,4% pentru Mircea Geoană, iar cel al CSOP, câte 50% pentru fiecare.
România
Ministerul Justiției a anunțat, marți seara, că va organiza noi interviuri cu candidații care au primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.