În perioada 21 - 22 mai 2015 Tribunalul Arad a fost gazda celei de-a doua întâlniri a preşedinţilor de tribunale cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, organizată la iniţiativa judecătorilor Monalisa Neagoe şi Norel Popescu, membri aleşi din partea tribunalelor.
Cei care absentează de la instruire îşi vor pierde şansa de a deveni preşedinţi ai secţiilor de votare.
ARAD. Succes pentru acţiunea de înscriere a persoanelor doritoare să devină preşedinţi (sau locţiitori ai acestora) ai secţiilor de votare. Până vineri, pe listele deschise la Instituţia Prefectului erau deja înscrise 170 de persoane. Trebuie menţionat, însă, că înscrierea continuă, deoarece numărul necesar este mult mai mare. Oricum, la finele perioadei de înscrieri, preşedinţii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi.
Prefectura a deschis lista pentru înscrieri pentru preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare.
Zeci de persoane s-au înscris pentru a activa ca preşedinţi ai secţiilor de votare pentru alegerile Europarlamentare. Se caută, în principal, persoane cu studii juridice.
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Mapamond
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.
Mapamond
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.
Mapamond
Parlamentul iranian dorește să adopte o lege privind perceperea de taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică prin care trece 20% din petrolul mondial, informează joi EFE.