Judeţul Arad este tot la coada clasamentului în ceea ce priveşte prezenţa la vot la ora 18.00. La nivel naţional, prezenţa la vot era la ora 18.00, de 36,54% (în mediul urban, 34,78% iar în cel rural 38,95%), conform purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Centeral, Marian Muhuleţ
Prezenţa la vot, la nivel judeţului Cluj, la alegerile parlamentare, la ora 14.00, a fost de 14,86 %, a anunţat, duminică, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Monica Trofin. Prezenţa la vot, la nivel naţional, în mediul urban, până la ora 14.00, a fost de 20,71 %. În mediul rural, prezenţa la vot, la ora 14.00, a fost de 20,36%.
Prezenţa la vot, la nivel judeţului Cluj, la alegerile parlamentare, la ora 10.00, a fost de 3,05 %, a anunţat, duminică, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Monica Trofin. Prezenţa la vot, la nivel naţional, în mediul urban, până la ora 10.00, a fost de 4,67%. În mediul rural, prezenţa la vot, la ora 10.00, a fost de 4,32%.
Aproape 300 de cadre didactice din Arad nu s-au mai prezentat la examenul de titularizare.
ARAD. În 17 comune din judeţ a fost înregistrată o prezenţă la vot de peste 50%, la Moneasa aceasta fiind de 110% !
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
2
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
1
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
3