Arad. Campania devine hazlie în Arad. Primarul din Seleuş, Cristian Branc, a decis că e momentul să pună etichetă pe comuna pe care o gospodăreşte şi ca atare, aşa, de campanie, a declarat localitatea „liberă de PDL”. Cum a reuşit acest lucru? A afişat un banner la intrarea în comună, care are tocmai acest mesaj: „Seleuş - prima comună liberă de PDL (ARD)”.
Intră şi în anul viitor cu procesul de la Curtea de Apel Alba. Este vorba de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi de procesul pe care îl are la această instanţă, generat de recursul făcut de procurorii DNA la sentinţa de achitare dată de Tribunalul Alba în dosarul privind faptele de corupţie.
Partidul Popular Maghiar din Transilvania a depus plângere penală împotriva primarului comunei Floreşti, Horea Şulea, după ce edilul a dispus înlăturarea afişului electoral al partidului.
Finalizarea lucrărilor de reabilitare a străzii Oaşului a fost inaugurată astăzi de primarul Emil Boc. În semn de mulţumire pentru modernizarea străzii, câţiva locuitori de pe strada Oaşului l-au aşteptat, astăzi, pe primarul Emil Boc cu pâine, sare, palincă, vin şi băuturi răcoritoare.
ZĂBRANI. Mergând pe firul evenimentelor reprobabile consumate sâmbătă după-amiază la partida de Liga IV dintre Victoria Zăbrani şi UTA II (scor 1-2, întrerupt min. 90) şi discutând cu părţile implicate în conflict, dar şi cu oficialii jocului, am avut surpriza – neplăcută – de a afla cine a pus paie pe „focul” scandalului.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că există mari șanse ca o serie de impozite locale să fie reduse, cum ar fi cele pentru casele vechi și cele pentru casele deținute de persoanele cu dizabilități.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că partidele din coaliția de guvernare au acceptat ca veniturile din sistemul de ordine publică, din educație și din sănătate să fie exceptate de la tăierile cu 10%.
România
Ordinul de ministru privind structura anului școlar 2026 - 2027 a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Mapamond
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, vizând aprobarea de către Croația a transportului de petrol rusesc prin oleoductul său Adria, dar a oferit ajutor din partea țării sale pentru livrări de petrol din alte surse, relatează agenția EFE.
1
România
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, un actor versatil care a impresionat cu paleta sa variată de roluri, principale şi secundare deopotrivă, de la colonelul iubitor de napalm din „Apocalypse Now”, la enigmaticul Boo Radley din „To Kill a Mockingbird”, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat soţia sa într-o postare pe Facebook, transmite luni Reuters.
România
Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este „eronat” şi „partizan”, a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.
3
Mapamond
Armata ucraineană a recucerit 201 kmp de la armata rusă de miercuri şi până duminică, potrivit unei analize a AFP plecând de la date ale Institutul pentru studiul războiului (ISW), în timp ce observatorii militari ruşi semnalează o întrerupere a antenelor Starlink utilizate de Moscova pe front.
1
Mapamond
Dovezile disponibile legate de postul intermitent „nu justifică entuziasmul” față de această dietă, afirmă experții, informează luni DPA și PA Media.