ARAD. Mai mulți locuitorii din Vladimirescu plătesc canalizare deși nu au, iar primarul este făcut vinovat, pentru că a introdus-o!
ARAD - „Vom deschide sâmbătă circulaţia şi pe noua centură”. Primarul Falcă susţine că autostrada Arad-Timişoara se inaugurează sâmbătă cu un bonus-surpriză: liber la circulaţie şi pe noua centură.
ARAD. Daniela Sabău îi indică primarului faptul că taxa forfetară există pe mai departe în pieţe, situaţia de la TOP nefiind cunoscută de edil.
ŞICULA. Din ce în ce mai mult, românii importă din sărbătorile americanilor. După Valentine’s Day şi Halloween, iată că şi Thanksgiving Day, sau mai pe româneşte Ziua Recunoştinţei, începe să prindă rădăcini şi pe la noi. Şi cine putea fi iniţiatorul acestei sărbători în judeţul Arad, dacă nu Aurel Radiţa, primarul comunei Şicula.
ARAD. Replică la o scrisoare deschisă către CLM, care nu a poposit pe masa Primăriei: demisie şi reducere de personal într-o societate care nu vrea să scoată capul în lume.
Ştiri sportive
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Mapamond
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa.
1
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.