ARAD. Circa 75% dintre membrii PDL din judeţ şi municipiu au ascultat sfatul primarului Gheorghe Falcă, proaspăt ales preşedinte, de a nu se prezenta la vot, gest catalogat de către conducerea centrală drept „elegant”.
LIPOVA. O nouă amânare în procesul în care fostul primar al Lipovei, Marius Jurcă, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Tribunalul Bihor l-a condamnat pe primarul de Zărand la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare.
ARAD. Tribunalul Arad a decis, marţi, repunerea în drepturi a primarului Comunei Hălmagiu, Adrian Ţoca. Acesta fusese suspendat de către Instituţia Prefectului, după ce consilierii locali, dar şi mai mulţi cetăţeni de la Hălmagiu s-au plâns că acesta nu dă pe la Primărie, preferând să facă pe şoferul de cursă lungă.
Primarul Aradului a fost ales prim-vicepreședinte al Asociaţiei Municipiilor din România.
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.
Mapamond
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP.
2
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
1