ARAD. Inedit: Primaria Arad vrea o comisie de consultare înaintea operării restructurărilor iar propunerea va fi supusă votului aleşilor.
ARAD. Cei mai mulţi bani se taie de la capitolul reparaţii drumuri, urmat de cheltuielile materiale şi serviciile din Primărie şi invatamant.
ARAD. Doi lei de persoană. Aceasta e vama dată de aradenii ce vor să ajungă la Trei Insule, pe un pod cu avertismente.
ARAD. O parte din locatarii blocului 3 de pe strada Tarafului ar vrea branşarea individuală.
ARAD. „Vom continua acţiunile de protest indiferent de consecinţe”, a declarat de curând Dan Artimon, reprezentantul Consiliului Local Civic. Acesta a precizat că săptămâna aceasta a iniţiat demersul în justiţie pentru retragerea ordinului primarului prin care se interzic protestele în faţa Primăriei. Ordinul a fost atacat în contencios administrativ. „Indiferent de rezultate, vom ieşi în stradă”, a declarat Artimon.