ARAD.Acuzele privind degradarea mediului cultural în Arad sunt combătute cu exemple concrete.
ARAD. Primăria Arad se joacă cu nervii arădenilor care sunt implicaţi în viaţa oraşului şi le propune două dezbateri publice extrem de importante în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, de parcă fie ar vrea să testeze rezistenţa cetăţenilor urbei, fie doar să bifeze acţiunile.
ARAD. Primăria Arad susţine, prin intermediul reprezentanţilor săi cei mai de seamă, că, pentru sezonul rece, instituţia cheltuia undeva pe la 8.000.000 lei doar pentru subvenţiile generalizate acordate arădenilor la factura de încălzire.
ARAD. Primăria Arad are de gând să ridice încă 20 de maşini care par a fi abandonate pe străzile din municipiu şi să le ducă la Depozitul de maşini din Micălaca, pentru a fi vândute.
ARAD. Toate cele 103 vehicule ridicate de pe domeniul public pe care Municipalitatea le-a scos la licitaţie au fost cumpărate.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.