Cinci jucători nu vor juca sigur în meciul cu Minerul Motru, iar alți patru sunt accidentați și nu se știe dacă vor fi recuperați.
UPDATE. Pasagerii care aşteptau ca aeronava Wizz Air să decoleze de pe Aeroportul Arad au ajuns la limita răbdării. Mai mult, se pare că unul dintre călători, un bolnav cardiac, ar fi început să se simtă tot mai rău, ţinând cont că aşteaptă încă de azi dimineaţă în aerogara din Arad. Pasagerii ne-au anunţat că vor chema o ambulanţă.
ARAD. O aeronavă care trebuia să plece încă de azi dimineaţă de pe Aeroportul Arad spre Milano-Bergamo, Italia, se află şi în prezent pe aerogara din oraşul nostru.
Am 60 de ani şi, acum patru ani, am suferit un atac cerebral şi, pe lângă medicaţia necesară bolii, medicul neurolog mi-a recomandat administrarea, la trei luni, de injecţii Cerebrolysin, care ajută la oxigenarea creierului.
ARAD. Scandalul legat de composesoratul Luncşoara, care se derulează de multă vreme, inclusiv la tribunal, a ajuns în faza protestului public.
Primarul Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, acuză împovărarea comunităţii de către comisia de evaluare.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
4
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.