ARAD. Aeroportul Arad a ieşit câştigător în procesul pe care l-a purtat cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru recuperarea sumei de 850.000 de euro.
Procurorii DNA nu au aşteptat nici o zi ca să facă recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de sentinţa dată de Curtea de Apel Alba.
Arad. Sentinţă şi la Curtea de Apel Alba. Judecătorii se vor pronunţa astăzi faţă de recursul formulat de procurorii DNA la sentinţa dată de Tribunalul Alba, care i-a achitat de orice acuze pe edilul Aradului, Gheorghe Falcă, patronii Elecon şi un angajat al Primăriei Arad.
Arad. E gata şi cu procesul de la Curtea de Apel Alba. Instanţa se va pronunţa pe 28 ianuarie cu privire la recursul formulat de procurorii DNA la sentinţa dată de Tribunalul Alba în procesul în care primarul Gheorghe Falcă a fost acuzat de fapte de corupţie şi a fost găsit nevinovat.
Arad. Se reia procesul primarului Gheorghe Falcă la Curtea de Apel Alba după o pauză de mai bine de o lună. Noua înfăţişare (numărul acestora a depăşit cifra 70) va avea loc în 14 ianuarie, după ce ultima prezentare în faţa judecătorilor de aici a avut loc pe 4 decembrie 2012.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).