SIBIU. Magistraţii din Sibiu l-au lăsat liber pe Florin Moldovan, iar Ovidiu Răchită a primit 15 ani de închisoare.
Arad. Încă o amânare a procesului în care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie şi-a scris ieri istoria la Tribunalul din Alba. Faptul nu a surprins pe nici una dintre părţile implicate în proces în condiţiile în care cererea de amânare fusese depusă înainte cu câteva zile.
Arad. Judecătorii Tribunalului Alba au decis amânarea procesului în care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie, pentru data de 24 octombrie.
Arad. Ovidiu Balint a câştigat în primă instanţă procesul cu Primăria Arad pe tema rezultalelor controlului Curţii de Conturi.
Deşi au pierdut procesul intentat fostului director, cei de la CET au mai deschis încă o acţiune împotriva lui Secianschi.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Local
Participanții au pornit din Piața Avram Iancu și au făcut o primă oprire la Spitalul Matern, după care s-au îndreptat înspre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, unde au fost întâmpinați de ÎPS Timotei.
1
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
1
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.