ARAD - Circ general astăzi, la Tribunal, în sala
unde se judecă interlopiada . Rohozneanu Uţu
Claudiu şi Marius Datcu zis Belmondo au avut
ieşiri necontrolate la auzul declaraţiilor
martorilor sub acoperire. VIDEO
BUCURESTI - Surprizele se ţin lanţ în cazul
suspecţilor principali în dosarul Trifa.
Procurorul din cadrul Parchetului General le-a schimbat lui
Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan,
încadrarea juridică din omor calificat în
omor deosebit de grav şi lipsire de libertate.
Arad - Inculpatului Misarăş Edmond zis Edy Naposim sau Conan , i s-au încălcat grav drepturile.
ARAD - Luni, cinci dintre martorii sub acoperire vor fi
audiaţi în condiţii demne de scenariul unui
film.
ARAD - Tribunalul Arad a reluat astăzi, seria
audierilor cu martorii din dosarul
Împăratul , având în vedere
că judecătorii Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie au hotărât
să respingă cererea de strămutare a
procesului formulată de Bundea Alexandru.
Local
SÂNTANA. Un bărbat trecut bine de prima tinerețe este cercetat penal, după ce polițiștii arădeni au descoperit că acesta deținea instrumente pentru confecționarea muniției artizanale, dar și zeci de cartușe și un pistol.
Mapamond
Guvernul spaniol a ordonat închiderea spațiului său aerian pentru zborurile din SUA care participă la operațiunea militară împotriva Iranului, informează luni EFE.
UT Arad
Adrian Mihalcea a avut dreptate când a spus că mai mult îl încurcă acțiunea echipelor naționale.
Advertorial
Într-o lume agitată și plină de provocări, găsirea unui spațiu unde credința, cultura și creativitatea se întâlnesc devine esențială. O librărie creștină nu este doar un loc unde se vând cărți, ci un adevărat centru de resurse spirituale, inspirație și reflecție. Librăria Maranatha se dedică oferirii unei selecții variate de produse care să sprijine dezvoltarea spirituală, să aducă bucurie și să inspire credincioșii în fiecare zi. În acest context, fiecare obiect sau carte devine mai mult decât un simplu produs: este un instrument de apropiere de Dumnezeu și de întărire a valorilor creștine în viața cotidiană.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad găzduiește azi meciul doi al semifinalei cu Rapid și are nevoie de victorie.