TIMISOARA - Curtea de Apel Timisoara a decis că şi ultimii 38 de vamesi si politisti de frontiera încă închişi trebuie judecaţi în libertare. Procurorii au făcut recurs.
ARAD. O minoră în vârstă de 16 ani este cercetată penal de procurori după ce a trecut graniţa în Ungaria cu o carte de identitate falsă şi a fost prinsă abia la revenirea în România, autorităţile ungare fiind cele care au descoperit că documentul nu este autentic.
ARAD. Vătămare corporală din culpă. Aceasta este infracţiunea pentru care Parchetul de pe Lângă Judecătoria Arad efectuează cercetări în cazul fetiţei de 2, 6 ani, lovită grav de un autoturism în timp ce traversa strada neregulamentar în localitatea Cicir.
ARAD. Judecătorii Tribunalului Arad au trimis dosarul poliţiştilor şpăgari de pe DN 7 înapoi la procurori. Nici nu a început bine procesul poliţiştilor acuzaţi de luare de mită de pe DN 7, că s-a şi terminat. Cel puţin în primă fază.
BUCUREŞTI. De Ziua Justiţiei, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a nominalizat 269 de procurori pentru merite deosebite. În urma consultării cu procurorii cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public, pentru merite deosebite în activitatea profesională desfăşurată în perioada 2010-iunie 2011, au fost evidenţiaţi procurori din cadrul tuturor unităţilor de parchet, cu ocazia ceremoniei dedicată Zilei Justiţiei.
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
1
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
3
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
2
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
1